Mântuitorul Meu Este Adam

Mi-aș fi dorit să nu am numele scris pe această carte, deoarece întrebările nu îmi aparțin. Sunt întrebările speciei noastre. Investigarea morții nu este altceva decât o călătorie prin psihicul uman, prin mecanismele lui de a procesa realitatea și de a-și alina durerea, deci, implicit, prin complexul amigdalian. Nici concluziile nu îmi aparțin. Sunt rezultatul cortexului prefrontal și al celor trei mii de ani de filozofie pe care el i-a produs. Ce este al meu este doar punerea în pagină și observația, repetată, a ușurinței cu care omul se agață de idei fără nicio bază rațională, doar ca să-și liniștească durerea

Ce mă recomandă să așez aceste idei pe hârtie sunt experiențe eșuate care mi-au dărâmat ego-ul. Anii în care am trăit luptând împotriva mea, nu pentru mine. O viață ascunsă în spatele unui personaj pe care cei din jur îl validau ca acceptabil, dar în care eu nu mă regăseam sub nicio formă. Astăzi mă mai recomandă însă ceva: pacea pe care am făcut-o cu trecutul și acceptarea a ceea ce sunt, fără secrete și măști.

Așa am abandonat personajul care era, când fiul părinților mei, când prietenul de o viață, când iubitul care promitea totul, alegând astfel să mă joc pe mine în toate aceste situații, lăsându-i pe cei din jur să mă respingă, ca pe o dovadă de respect reciproc..